locuinta mea de vara

e la tara.
nu ma plang, e racoare si  e placut. afara, cand nu ploua. inauntru e mereu rece si umezeala, ceea ce imi da dureri de cap.
saptamana asta (de vinerea trecuta suntem aici, deci deja de 9 zile) a plouat cam 40% din timp. si ghici daca mi-a intrat frigul si umezeala in oase.
si mai ghici daca s-au plictisit copiii. daca s-au certat, daca au tipat, daca s-au muscat si lovit.

dar, in Bucuresti e cald rau si bona e in concediu..

exista oameni

care la un anumit moment dat, fie chiar cand ii cunosti, fie pe parcurs, iti fac o anumita impresie. Care ti se intiparesc pe retina si circumvolutiuni cu un anume element caracteristic sau cu un anumit gest, intamplare etc. De care nu mai poti scapa, oricat timp ar trece, oricat s-ar cizela sau ar creste omul respectiv. Nu se mai duce si pace.
Asa e la mine cu T. L-am cunoscut prin 2005 si n-am avut prea mari tangente, doar conjuncturale si de grup. Din aceleasi motive suntem acum conectati prin FB. Cum il tin eu minte pe omul asta? Batzaindu-se de pe un picior pe altul, un fel de tzopaiala a proasta. Care este cea mai puternica amintire despre el? Cum am dormit mai multi intr-o noapte la cineva acasa si astuia ii putzeau picioarele. Bai, dar ii putzeau infiorator, in viata mea nu am intalnit asa ceva. De obicei nasul se acomodeaza cu mirosul si nu-l mai percepe. Ei, la asta, nici vorba, pana dimineata n-am inchis un ochi de putoare. Iar a doua zi spre seara cand a venit mama gazdei acasa, a vrut sa arunce canapeaua. In continuare putzea..

Deci asta am eu in minte despre omul asta. Iar de atunci, orice ar face, orice ar scrie, oricat de misto si interesant, sta sub semnul batzaielii si putorii. Si mi se taie instantaneu.

lucrurile se misca incet

spre deloc, de fapt.
De doua saptamani nu a amai aparut niciun proiect. Si asta imi creaza o stare de discomfort. Am nevoie de proiecte, si de bani, dar si de proiecte. Ca sa am ceva de lucru, un scop, in afara de cel maret si frumos al crescutului copiiilor.

Saptamana trecuta a fost la mare, in camping la Marina Surf. Foarte frumos, 3 zile. Pana Alex mi-a facut o enterocolita. Zbang! Voma in jet luni seara! Panica in tunel, evident. Never ever n-a mai facut asa.. Eh, o fi mancat ceva, o fi baut laptele prea reprede, o fi fost soarele.. Apoi, la doua zile, a picat si Vlad. Apoi Andrei si la scurt timp si eu. Urat, foarte urat, in viata mea nu am vomat in jet... Bleah!!
Asa ca ultimele 2 zile de vacanta ni le-am petrecut exclusiv in camera, bolind si jurand ca nu vom mai pleca cu copiii in concediu. Caci numai vacanta si relaxare nu a fost.. Imi zicea o mamica d'asta "I do it all" cum ca trebuie sa revad unde am gresit si sa nu trag atat de repede concluzia ca e naspa cu copiii in concediu. Ha! Sa mori tu! Really?! Cred ca am gresit cand am permis ca Alex sa ia virusul de enterocolita. Dada, acolo am gresit, trebuia sa ma opun :)).
Anyway, primele 3 zile au fost foarte misto, nu linistite, pentru ca tzancii mei sunt explozii de energie si personalitate, dar foarte frumoase. Cu multa bucurie si multa voie buna. Macar 3 zile. E ok.

Acum suntem la Buciumeni, fara Andrei, dar cu racoare. Si doi bunici care se ocupa de copii. Ceea ce iar e foarte bine, atat pentru copii, cat si pentru mine. Acum era momentul sa am mult de lucru, fir-ar!

Alex vorbeste foarte bine. Si din ce in ce mai mult. Toata ziua repeta ce aude, nu intotdeauna perfect, dar se perfectioneaza rapid. Merge foarte bine pe bicicleta fara pedale, ii place sa aculte povesti, ii place foarte mult sa se joace cu lego (asta e revelatia ultimei luni), stie litere, peste 10 litere, numara singur pana la 5, dar stie succesiuni de cifre si de la 6 in sus. Zilele astea a plouat si dintr-o data a inceput sa cante "babele..oua" de la ploua, ploua, babele se oua :)).
Imi aduce melci si canta mec, mec
Isi defineste teritoriul si lucrurile lui, a meu, a lui Alex, pleaca, patze (lasa-ma-n pace!), iar de ieri am inceput sa-l aud pe "nu viau". Creste :).

Vlad merge foarte bine, spune si el mai multe cuvinte, repeta si mai multe, dar asa, ca prin ceata. Este ca un pui de maimuta. Cum se catzara pe mine, cum sta lipit de mine si cum imita absolut orice. Prinde extrem de repede, trebuie sa vada o miscare de cel mult 2 ori si o repeta si el. Este in continuare foarte atasat de mine si de sanul meu. Asta vine mai ales pe fondul bolii cand a stat o zi intreaga la san. Asta a fost singura lui alinare.
Ii place la san, il cauta, se mufeaza singur, se joaca cu sfarcul, e foarte dulce si jucaus. Experimentez cu el placerile alaptatului si dupa varsta de 1 an si a deliciilor care vin la pachet cu asta :).
Si el creste si imi aduc aminte ca anul trecut pe vremea asta, sau similar, am fost tot aici, in aceeasi camera, acelasi pat. Dar nu reusesc deloc sa-mi aduc aminte fata lui, marimea lui.. Imi amintesc doar ca avea colici infioratoare si ca urla foarte mult. Eram obosita, eram tracasata, eram concentrata, eram grasa, oare? Ce faceam? Ce gandeam acum 1 an?

una dintre posibilele mele vieti

contiuna undeva in jurul varstei de 50, poate 55 de ani, cu achizitionarea unei case in Orsova, in zona de nord a orasului, macar cu o fereastra inspre Dunare si cu o gradina. Nici prea mica, nici prea mare.
gradina este esentiala pentru trandafiri. multi trandafiri, galbeni si roz, cu flori mari si grele, si extrem de parfumati. trandafiri carora le strangi petalele si faci suc din ele, atat de parfumati si de innebunitor de aromati sunt.
viata linistita, cu vin si tigara seara pe veranda sau in balansoar in gradina. cu traduceri din cand in cand, ca sa nu uit ca am si creier si ca sa mai fac si niste bani (intotdeauna m-a stimulat partea cu banii). copiii nu or sa ma viziteze foarte des, vor fi ocupati cu vietile lor de tineri, dar vorbim la telefon sau pe skype.
de la atata liniste poate chiar o sa-mi creasca si un simt al umorului, asa ca un apendice binevenit

Ce am facut in wkd?

Simplu, febra laptelui!!
Desi il alaptez pe Vlad de peste 10 luni, desi cu Alex nu am avut niciodata vreo problema de genul asta, ei bine, acum este a doua oara cand mi se intampla.
Prima data s-a intamplat in august anul trecut, cand Vlad avea 2 luni. Iar acum din nou..
Si este groaznic, cred ca este unul dintre cele mai urate lucruri pe care le poate pati o mama care inca alapteaza (in directa legatura cu alaptatul, ca sa ne intelegem). Frisoane groaznice, dureri in tot corpul, arigulatii fragile si dureroase.. oribil. Desi afara erau 30 de grade eu stateam cu jacheta de polar pe mine, sub plapuma, clantanind din dinti. Am luat aspirina, dar isi facea efectul fix 3 ore, apoi frisoanele reapareau.
Am luat 3 aspirine in total. Si un paracetamol, sambata seara inainte de culcare. Nici nu stiu daca asta e tratamentul potrivit, daca nu era indicat sa trec direct pe antibitotice. Trebuie sa-mi consult medicul. Pentru ca febra nu mai fac, dar sanul drept inca ma mai doare si ma simt in continuare slabita.

Pe Vlad l-am alaptat in continuare, din ambii sani, fara nici un fel de rezerve.

Trebuie sa renunt la planul meu de a face un loc de joaca pentru copii. Am plans ieri toata ziua si m-am consumat atat de mult. Mi se pare sa sunt singura care trage sa faca ceva. Iar restul din familie, pe langa faptul ca nu fac nimic, imi pun si bete in roate. Dar nu sunt eu proasta sa investesc atat de mult, si financiar si emotional, pentru ca apoi sa vina cineva si cu un cuvant sa-mi spuna stop, nu vreau sa faci asta, nu vreau sa faci poarta aici, nu vreau sa deschidem publicului.. abia ce am vazut gardul facut!! Nimeni nu pare sa gandeasca in perspectiva, ca sa vada ca singura solutie este tocmai valorificarea terenului, prezenta activa acolo.. Sunt trista, foarte trista. Si inca o data dezamagita sa trag singura la un jug facut pentru doi. sau pentru o familie mare si implicata in proiecte comune. Poate ca totusi locul meu nu e aici.

ia cafeaua, ia si tableta

si hai repede sa consemnam ce am mai facut zilele astea. Vorbesc eu cu mine, ca sa se inteleaga..
Luni (de ziua Pamantului, dar fara sa stiu, evident), am pus gazonul in spate. Manu propria, am zis ca nu mai stau sa cumpar/inchiriez/platesc un utilaj din acela cu tambur care face totul deodata. Nu pot spune ca nu m-ar fi ajutat, ba dimpotriva, ar fi fost foarte util, dar era tardiv, deja ma apucasem. Asa ca eu aruncam semintele de gazon, iar nea caisa (Vasile, de fapt), venea in urma mea cu grebla. Inutil sa spun, dar trebuie sa consemnez si aici, ca niciun om platit nu-ti va face treaba asa cum ai face-o tu. iar gradina mea, viitor loc de joaca, este plina de buruieni bagate sub brazda (care vor rasari foarte vioaie cat de curand), plus bolovani de pamant si pietre. Asa ca apuca-te, Cristiano, si ia totul la mana, pe gratis, dupa ce l-ai platit pe nea caisa! Ma bucur foarte.
Ieri, marti, am plantat rosiile si ardeii, le-am udat, arata bine. Aseara aveam cativa ardei pleostiti, dar in dimineata asta erau toti vioi. Foarte bine. Macar sa nu vina ganganiile sub-pamantene sa mi-i manance! Oare daca le-am plantat de Sf. Gheorghe, o sa considere ca e de datoria lui sa mi le protejeze sau, dimpotriva, o sa le reteze capetele ca la balaur?
Mai in gluma, mai in serios, am emotii foarte mari cu gazonul. Il ud macar o data pe zi, poate azi reusesc sa-l ud de doua ori. Imi fac planuri unde o sa amplasez pavilionul, daca nu cumva ar fi bine sa iau doua pavilioane, de unde sa cumpar jucariile, si cine si cum sa ma ajute cu cele pe care nu le pot cumpara (sau sunt prea scumpe pentru mine acum). Cu poarta si cu toaleta trebuie sa rezolv neaparat, fara ele nici nu se pune problema sa il deschis si vizitatorilor.

Imi schimb viata. Primavara asta a venit cu o decizie pe care o tot framant de multe luni, de fapt, inca din toamna.. Nu vreau sa-l dau pe Alex la gradinita, e prea mic ca sa-l institutionalizez de pe acum. Nici eu nu vreau sa ma intorc la birou, sa fiu avocat si sa rezolv problemele altora, sa stau drepti (a se citi capra) cand spun altii si sa fiu nevoita sa renunt la timpul cu copiii mei in favoarea unei probleme urgente care trebuie rezolvata atunci pe loc. Mi-e mila si de mine si de viata mea singulara ca sa ma torturez asa.
Asa ca am luat o decizie cu care imi doresc nespus sa continuu si sa-mi pot castiga si existenta. Vreau sa functioneze si chiar sunt hotarata sa si fac tot ce trebuie ca sa o si duc la indeplinire. Mai ramane ca stelele sa fie de partea mea.
Vreau sa pun pe picioare acest loc de joaca, in aer liber, cu jucarii pentru copii, cu mese si umbra pentru parinti/bunici/persoane de ingrijire.
Si vreau sa traduc. Legal & business, in principal, ca doar asta am invatat si asta am si facut part-time in ultimii ani. Doar ca acum as vrea sa o fac full-time si sa o transform intr-o sursa constanta de venit.

Gata, am spus-o si am si scris-o. Acum nu mai e doar un gand al meu, e o hotarare si, desi ma feresc de lucruri si sentinte definitive, as vrea ca de data asta asa sa fie.

mi-am inceput ziua in forta

cu un aspirat rapid chiar inainte sa-mi beau cafeaua. Era imposibil sa mai stau asa, sunt mii miliarde de firimituri si de fire de par! Asa ca 10 minute de dat cu aspiratorul si mi-am linistit neuronul agitat. Si am baut cafeaua.. Si m-am gandit la ce vreau sa fac azi. Pentru ca de trebuit, trebue sa fac multe, doar sa le gasesc o ordine.
Asa ca:
- am culcat copilul mic in timp ce Vichi l-a hranit pe Alex;
- am iesit cu Alex in curte sa plantam si restul de seminte/boabe. Am facut randuri si am plantat ridichi, dovleac placintar, mazare si fasole verde. Si flori de la mama lui Vichi :). Eu faceam gaurile, iar Alex punea boabele inauntru. Priceless :). A! Si am constatat cu mandrie ca mi-au iesit primele fire de ceapa! Bravo, ceva bun tot am facut la inceputul asta de aprilie;
- am urcat si am bagat la cuptor sufleul de conopida. Bun bun a iesit, au mancat si copiii cu placere.
- l-am adormit pe Vlad;
- mi-am pus in ordine documentele si am aplicat la cateva agentii pentru proiectul cu UE ( Curtea de Justitie, de fapt). Macar de ar iesi ceva din povestea asta!
- apoi dup-amiaza si-a urmat cursul firesc cu mancat, iesit afara (pentru ca la 5:30 inca este cald si placut, chiar daca azi a batut si vantul), urcat, spalat maini, schimbat, jucat, desene animate, baie, lapte, somn.

Imi place asa si nu-mi doresc catusi de putin sa ma intorc la serviciu. Viata asta mi se potriveste de 1000 de ori mai bine. Si sunt fericita cu haosul asta si cu starea de "permanent in priza".
Nu-mi doresc deloc iar 8-10 ore / zi de stat la un birou, in fata unui calculator, rezolvand problemele altora. Nicio satisfactie, nimic la sfarsitul zilei.
Mai ramane sa gasesc si sursa de bani care sa-mi permita sa scap de cele 8-10 ore / zi de stat la birou.

in continuarea postului de ieri

mai am foarte multe lucruri de scris, dar mi se invalmasesc toate in minte si desi fac eforturi sa le pun intr-o ordine logica, o sa ma cenzurez si o sa le las sa curga. Un soi de dicteu automat (chiar sunt si eu curioasa in ce fel mi se vor lega ideile si cum voi rece de la una la alta).
Vlad doarme din ce in ce mai mult cu mine si fratele lui. Ba chiar in ultimele seri se trezeste des si parca cere si el in pat cu noi. Sotul meu doarme dincolo, pe canapea. Nu pot sa spun ca asta mi-am dorit atunci cand am hotarat sa avem copii. Ba chiar gandul meu a fost ca vom dormi cu totii. Asa imi vad eu familia: dormind cu totii, mancand cu totii, mergand impreuna cu totii la plimbare. N-a fost sa fie. Fie ca eu nu stiu sa ma fac inteleasa, fie ca el provine dintr-o familie in care s-a procedat altfel, fie ca ii este mai comod asa sau ca eu, inconstient si focusandu-ma pe copii, l-am indepartat. Poate niciuna sau poate cate un pic din fiecare. Prapastia s-a deschis incet incet, iar acum este mare. Nu e de ne-trecut, dar parca niciunul dintre noi nu mai vrea sa o mai treaca.
Suntem intr-o stare de asteptare, suspensie tacuta, cu minim de comunicae si energie investita. Sunt sleita si nu mai pot nici sa reprosez, nici sa-mi asum vini reale sau inventate pentru a scuza comportamente, simt ca nu mai pot si nu mai vreau. Despartirea pe care altadata o combateam cu vehementa, imi pare acum o bine-venita solutie si usurare. Eliberare a tensiunilor si dintr-o  inchisoare a zilelor mele ce curg la fel fara nicio perpectiva.

Merit mai mult, asta simt. Ca merit sa fiu iubita si apreciata pentru toate eforturile pe care le fac. Merit complimente si la multi ani de ziua mea. Si merit cadouri, mici, mari, ieftine sau scumpe, de toate, nu conteaza. Imaginatia folosita in alegerea lor conteaza. Gandul indreptat catre mine. Asta conteaza.
Dar oamenii nu se schimba. Si daca la 25 de ani orbita de iubire nebuna am acceptat anumite lucruri, acum ele au intrat in firesc. Si orice incercare a mea de a sustine ca acum conteaza si ca mi le doresc sa loveste de eternul "stiai care sunt conditiile atunci cand ne-am casatorit. Imi cunosteai limitele si le-ai acceptat. Ce mai vrei acum?"
Nimic nu mai vreau acum. Am obosit sa ma lupt cu morile de vant si cu un viitor previzibil ce nu face decat sa reia casnicia parintilor lui. Asta mi se intampla acum -mi se cere sa traiesc viata mamei lui. Doar ca eu nu pot si nici nu vreau.
Si nu vreau si din perspectiva copiilor. Pentru ca nu voi reusi decat sa-i cresc dupa acelasi model. Ce vor vedea in casa, asta vor cauta si vor re-crea mai tarziu in propria lor familie. E o capcana.


Postul asta vad ca m-a dus exact spre ce ma macina acum. Si o sa-l las asa, fara final. La asa o situatie, nici nu am ce sa spun in final.

In marea de frustrari adunate si refulate

care imi marcheaza viata in ultima luna si ceva, vreau sa marchez cateva lucruri minunate despre copii:
Pe 1 aprilie Alex a facut 2 ani si sunt atat de mandra de el, de cum a crescut, de cum se comporta, de tot. Il iubesc de nu am aer, si i-o spun seara la culcare, ca sa stie, ca sa o auda, chiar daca o si simte de cele mai multe ori. Si ca sa nu-l induca in eroare faptul ca-l mai cert si ca-i impun reguli pe care poate nu le intelege si carora cu siguranta nu le intelege rostul; vezi de ex urcatul pe birou sau scosul cartilor mele din biblioteca, sau impinsul fratelui lui. Vreau sa stie ca-l iubesc chiar daca are crize de furie si urla si arunca cu toate jucariile. Vreau sa stie ca-l iubesc in orice conditii si ca ii impun reguli si ii stabilesc o disciplina si spre binele lui (ulterior).
Cautam gradinite, ieri am vazut na chiar aici langa noi, azi am vazut alta un pic mai departe. Ni se potriveste mai mult cea pe care am vazut-o azi, Emerald pe numele ei. Dar mai sunt de vazut, asa ca o hotarare inca nu am luat. Si tot nu-mi vine sa accept ca o sa mearga la gradinita.. parca astept sa se intample ceva in asa fel incat sa nu trebuiasca sa-l introduc de e acum in sistem.
O admir foarte tare pe Raluca ca a reusit sa-i tina acasa pe cei doi baieti ai ei. Desi Matei e deja mare, cred ca are patru ani sau chiar mai mult. Il duce la cursuri pentru copii, la locuri de joaca, dar are un program liber si ea se ocupa de educarea lui. Probabil o ajuta cele 2 bunici foarte mult, dar in timp ce-si creste copiii are si firma ei cu diverse cursuri si workshop-uri, face si un curs serios de design. Wow! Eu nu reusesc sa ma organizez sa ma duc la manichiura, si o am pe Vichi in fiecare zi pana la 6.. Ca sa nu mai vorbim de traduceri (asta chiar e un subiect dureros).

Vlad face 10 luni peste cateva zile si este la fel de atasat de mine si de sanul meu. Este cel mai vesel si zambaret copil, jur ca nu stiu cu cine seamana! Este fericit cu toata fiinta lui si rade cu toata fata. Este minunat de dulce si de moale, si de fin, si de afectuos si de vesel. Sau de trist daca am altceva de facut si nu-i acord arentia pe care si-o doreste.
Rade cand fratele lui face diverse lucruri care i se par lui amuzante.
Merge foarte bine. Are deja o luna de cand strabate singur casa. Asa, cracanat, cu picioarele departate si cu mainile ridicate, cum stie el.

( trebuie sa ma opresc acum, s-a trezit)

daca as fi manager

si as avea nevoie de o persoana organizata, care sa tina in frau o echipa de 10 insi, care mai de care mai cu personalitate si cu idei, cu siguranta as alege o mama de doi sau mai multi copii
Dupa ce ai organizat doi copii care adorm seara linistiti si fericiti, ei bine, poti organiza cam orice si ca pe oricine.

dixit

la 8 luni si 4 zile

Vava a facut primul pas singur. A luat mana de pe jucarie, a facut un pas singur si s-a lasat in genunchi. Simplu si firesc.
A doua zi, pe 20 februarie, a facut 2 pasi. Iar de aici incolo nimic nu mai opreste sa cucereasca lumea. Bravo lui, sunt mandra de bebelusul meu.

Acum sunt raciti amandoi, cu muci atotcurgatori, Lale e mai bine, Vava e de abia in prima zi, aia cu muci aposi care cuuuurg si curg. Apa de mare, aspirat, picaturi de nas. Aerosoli. Somn foarte agitat. Maraieli. Mama. Mama.

Abia astept primavara. O adiere calda de vant, un soare care sa ma incalzeasca, o frunzulita, o floricica. O gradina de pus la punct. Asta e planul meu. Sa amenajez curtea din spate: o portiune mica sa o plantez cu legume (sa-mi incerc mana un an, cine stie, poate chiar o sa ma tin de treaba si o sa-mi placa), iar restul gazon, flori de camp si cativa trandafiri. Poate si 3 - 4 pomi. Un chiosc acoperit, jucarii de gradina pentru copii. Sa vedem cat voi reusi sa realizez anul asta.

Am mai spus, dar parca tot imi vine sa mai spun, imi iubesc copiii de mor-mor-mor. Toata ziua ii pup si ii dragalesc, si ii mangai si ii gadil, si ii masez. Suntem intr-un contact fizic permanent. Si imi face placere, si lor la fel. Asa ma simt eu implinita, nu mi-am propus sa fiu denul asta de mama, doar asa mi-a zis mie instinctul sa fiu. Si ne e bine.
Au momente cand se tin ca scaiul de mine, dar, daca ma stiu in apropiere, nu au nicio problema sa se joace singuri si sa exploreze casa pe cont propriu. Asa isi castiga independenta pas cu pas, in ritmul propriu. Lale a fost mai rapid, Vava abia acum incepe sa-si guste libertatea de miscare. Foarte bine.

maine am o intalnire

si au inceput furnicaturile in stomac. Stiu ca nu e cazul sa am emotii, am o suficienta experienta in pate ca sa stiu cine sunt si pe unde ma situez. Nu incerc sa ma intind mai mult decat mi-e plapuma, nu fac schimbari majore de cariera.. doar incerc o noua colaborare, care mi-as dori sa fie si inceputul unui nou stil de viata, dpdv profesional.

cel mai bine in acest moment mi s-ar potrivi un part-time / project based. Ca sa am timp si pentru copii; sunt prea mici, iar vlad e inca foarte agatat de mine. Alex nu era asa. Cand avea el 6 luni, e m-am intors la birou, fara niciun fel de emotie. Dar el era ok, era stabil fara mine si independent. Vlad e altfel, mai atasat, mai dependent, mai mamos, inca sunt o anexa a lui, desi are aproape 8 luni. Stiu ca e ica mic, dar e si alta fire.

incerc sa-mi clarific in cap ideile. Ce-mi doresc eu in acest moment si cum pot impaca asta nu nevoia copiilor mei pentru prezenta mea. E un echilibru fragil si foarte greu de gasit, pentru ca trebuie sa iau in calcul si nevoia "angajatorului", si nevoia de bani, dar mereu cu un ochi lucid privind la timpul meu necesar / disponibil.

poate m-am grabit cu inceputul cautarilor, poate e inca prea devreme si nu am cum sa iau acum o decizie.

sau poate in toata povestea asta eu sunt si cea care doreste, dar si cea care nu e pregatita sa-si imparta timpul petrecut cu copiii.

(acum era bine sa am multe cititoare care sa-mi dea un sfat :) ).

si sa nu uit

sa scriu aici ce cuvinte a mai invatat Lale (asa isi spune, Lale, iar lui frate-sau ii spune Uaua).
asadar, spune asa:
usa, cheia, ploua, bale, bule, caco (tractor), baie, pepe (pipi), caca, tai (ceai), asa, atu /ata (altul/alta), mana, muna (lumina), no (nor), soase (soare), unde?, ia, dade (da-te / du-te), aide (haide), bavo (bravo)! ghe (greu), bum (bum! / bumb), bam!, guda (cotcodac/gaina), gundan (gandac), pate (spate / departe), su (sus), gio (jos), pape (papa), pum (spuma), voie, unu, doi, tei (trei), patu (patru/patul), sase.

il spune doar pe s, nu si pe sh (pe tableta nu am diacritice, sau nu stiu eu unde sa caut).

mama repetat de 1000 de ori pe zi e de baza. Si tatu, cu variantele tata si tatsi. Bu e bunica / bunicul, valabil pentru ambele perechi de bunici.

in continuare se refera la el cu tu, nu cu eu.

mananca foarte bine, doarme ziua intre 1 si 3 ore (mai mult daca a iesit afara la joaca), iar noaptea intre 9 si 11 ore. De obicei adoarme la 10 si se trezeste la 7 - 7:30.

e mai dragut cu fratele lui, nu-l mai loveste, dar are momente cand imi spune sa-l pun jos pe vlad si sa-l iau pe el in brate. Sau il da la o parte de langa mine. Sau plange pentru nimicuri ca sa-l bag in seama.
dar are si grija de el, ii spune voie, voie! daca vlad nu are voie intr-un loc, ii aduce jucarii, ii baga suzeta in gura, ii da biberonul.
de baza ramane certatl pe jucarii. Cea mai interesanta jucarie este cea din mana fratelui. Iar asta e valabil si pentru vlad, cat e el de mic :).

cel mai frumos vis

l-am avut in adolescenta. 16-17 ani sa fi avut, poate chiar 18, pentru ca deja faceam naveta in orasul invecinat pentru meditatii la gramatica si istorie. Asa se intra atunci la Drept - cu examene criminale la gramatica, istorie si economie, cate 100 de grile la fiecare materie, cu 0, 1 sau 2 raspunsuri corecte.

Revenind, visul meu cel mai frumos era cu mine si despre mine. Era vara si zburam peste Dunare, dinspre Orsova inspre Turnu Severin, via Portile de Fier, si inapoi. In sus, in jos, zburam si zburdam, nestingherita si fara pic de efort. Minunata senzatie de plutire. Si soarele stralucea, copacii erau verzi si ca o patura pe dealurile de pe marginea fluviului, iar apa reflecta lumina, invaluind totul intr-o sclipire aproape orbitoare. N-am eu nici cuvintele, nici lirica necesara, dar poate ati fost vreodata intr-un loc de genul si intr-un moment de genul, asa ca stiti.
Dar cel mai bine tin minte senzatia de fericire si pace interioara absoluta. Da, asta e ceva cu adevarat minunat. Si n-o mai traisem pana atunci, sau poate doar in copilaria mica s-o mai fi trait, dar nu mai tineam minte. Din fericire mai tarziu, pe la 30 de ani, am avut-o din nou. Si de data asta nu in vis, ci aievea. Si nu doar o data, ci de multe, multe ori. Cu copiii mei, cu fiecare dintre ei. Fie cand ii puneam la san, fie cand dormeam cu ei, fie cand ii plimbam. E acolo, o senzatie de fericire absoluta, care ne invaluie intr-o bula de liniste si preaplin. Ah, 100 de copii as face, numai pentru fericirea asta!

Cel mai urat cosmar l-am avut in copilarie, inca il tin minte, dar nu vreau sa-l scriu aici, poate totusi o sa-l uit.

de 3 zile

au inceput achizitiile lingvistice si vreau sa le notez aici, chiar daca nu le pot reda exact, poate peste ani, citindu-le, imi voi aminti si vocea lui si tonul pe care le spune:
bale
bule
ai (hai)
tai (stai)
mai!

a inceput sa spuna si "io" cu referire la persoana lui. pana acum spunea exclusiv "tu", aratand catre el. in schimb spunea si inca mai spune "mea" (a mea).

acum e afara cu vichi, la joaca in zapada. iar vlad doarme deja de 2 ore si ceva, ar trebui sa intru un pic la el sa vad ce face. de cand era mic bebelus nu a mai dormit atat de mult :)

Copiii dorm

unul in dreapta mea, in patul mare, iar celalalt in stanga mea, in patutul lui. Amandoi dorm pe burta, cu manutele ridicate, pe langa cap. Unul e acoperit cu paturica, celalalt nu, nu suporta sa fie acoperit cu nimic, cu greu noaptea reusesc sa-l tin acoperit cu pilota. Unul are 1 an si 9 luni, celalalt aproape 7 luni. Si creeesc. Si repede si incet, nici nu stiu.. Ma bucur de fiecare moment cu ei, ii pup si ii dragalesc, mai si refuz, mai si las sa planga, mai si ridic tonul.. Caut solutii, cele mai bune pentru ei, tot timpul cu un ochi in perspectiva, pentru ca, ce e bine si caldut acum, e posibil sa dauneze in timp.

Dar ne e bine, ne-am gasit un soi de echilibru la care am tot visat inca de cand l-am nascut pe Vlad. Cam de pe la 5 luni ale lui a inceput sa fie mai respirabil aerul. Si asta pentru ca l-am lasat pe jos, pe salteluta si activitati (si nu numai), el fiind deja interesat de mersul in 4 labe. De altfel, i-a luat exact o saptamana de cand a reusit sa se tina in 4 labe pana a mers foarte bine in aceleasi 4 labe. Iar apoi a renuntat sa mai exerseze, s-a ridicat direct in picioare :)). Tin minte ca se tinea si cu dintii de marginea canapelei si se tragea in sus.. in picioare, de acolo se vedea lumea cel mai bine! si un zambet triumfator i se latea pe toata fata :).
Acum sta bine in picioare, a invatat sa se si lase usor in fund / pe burta (evident, dupa numeroase cazaturi si incercari), sta si in fund si pe genunchi de cateva zile. Si colac peste pupaza azi l-am vazut in doua randuri ca a luat mana de pe obiectul de sprijin, ca sa stea in picioare singur, nesustinut.. Si nu are nici 7 luni implinite, dar il asteapta o lume intreaga de descoperit, pentru ce sa stea :).
In acelasi sens al saltului in evolutia personala de ieri am luat in serios si diversificarea. Am cam lalait-o pana acum, ba cu cereale, ba un fructe, dar gata, pruncului ii este foame si i-am bagat direct 4 mese diversificate pe zi! Si culmea, mananca foarte bine, cu o pofta extraordinara, fara sa refuze nimic din ce ii dau. Iar bonus, maaare bonus, doarme mult mult mai bine, si mult mai linistit. Iar eu de alaltaieri pana azi m-am transformat dintr-o never sleeping mom intr-o happy mom, cu timp de scris si pe blog (manichiura o fac dupa ce termin postul asta, daca mai e timp :D).

Alex e in plina etapa a lui NU. Pe toate vocile, pe toate intonatiile, la orice ora din zi sau din noapte, in toate situatiile si chiar si in locul lui DA. Cand isi da seama ca de fapt vrea sa spuna Da, se corecteaza dupa o secunda si spune BA DA. Spune mama si tatu, pa e apa, pape e papa, pacu e copacul/capacul/parcul dupa caz, bu e bunica/bunicul, su e sus, maaa e maredude e du-te/da-te la o parte.
Stie cum face cainele, pisica, vaca si oaia. Gesticuleaza in timp ce ii cantam, in functie de versurile cantecului. De altfel, prima lui propozitie a si fost "tata taie" spus  "ta taie" din versul Tata taie la rindea/Iar eu bat din palme asa!
In vacanta la Buciumeni l-a invatat pe AU, si il foloseste, big time! Orice lovitura, orice atingere mai serioasa este au. Loviturile mai puternice sunt Bum! spus cu emfaza si repetat, plus aratat locul unde s-a produs bum!

Ii place foarte mult sa se joace pe tableta. Are cateva jocuri foarte interesante, cu puzzle si cu diverse forme/culori, cu animale, de desenat, de cantat. Toate ii plac si ar sta ore in sir sa se joace la Muu (asta e denumirea tabletei, dupa jocul de puzzle cu vacuta). Incerc sa-l temperez si sa-i limitez accesul la tableta, dar se lasa cu plansete si vaiete, evident.

Cam asa se prezinta copiii. Eu ma prezint mai linistita, am depasit furtuna cea mare (sper sa nici nu mai am alta la fel de urata prea curand, prea a fost devastatoare) si incerc sa-mi clarific planurile de viitor. Imi doresc si sa lucrez si sa am bani suficienti, dar si sa am timp pentu mine, pentru copii si pentru sotul meu. Trebuie sa imi clarific pe ce cale trebuie sa merg ca sa ma apropii cat mai mult de echilibrul intre cele de mai sus. Pentru ca imi dau seama ca si frumoasa si devreme acasa nu se poate. Sau, ma rog, nu se poate la mine, caci dupa cum ma vad nu prea sunt vreo superfemeie, ba mai degraba una care reuseste destul de putine, care nu e nici foarte organizata, nici foarte perseverenta, nici foarte curajoasa.. ce sa mai, nu stiu daca printre calitatile mele as putea gasi vreaun "foarte... ceva".. Poate doar printre defecte, dar astea sunt lucruri pe care nu le discut :D poate daca ma fac ca nu exista, chiar asa o sa fie :)).

Gata pentru azi, ia sa vad ce-i cu unghiile astea