unul in dreapta mea, in patul mare, iar celalalt in stanga mea, in patutul lui. Amandoi dorm pe burta, cu manutele ridicate, pe langa cap. Unul e acoperit cu paturica, celalalt nu, nu suporta sa fie acoperit cu nimic, cu greu noaptea reusesc sa-l tin acoperit cu pilota. Unul are 1 an si 9 luni, celalalt aproape 7 luni. Si creeesc. Si repede si incet, nici nu stiu.. Ma bucur de fiecare moment cu ei, ii pup si ii dragalesc, mai si refuz, mai si las sa planga, mai si ridic tonul.. Caut solutii, cele mai bune pentru ei, tot timpul cu un ochi in perspectiva, pentru ca, ce e bine si caldut acum, e posibil sa dauneze in timp.
Dar ne e bine, ne-am gasit un soi de echilibru la care am tot visat inca de cand l-am nascut pe Vlad. Cam de pe la 5 luni ale lui a inceput sa fie mai respirabil aerul. Si asta pentru ca l-am lasat pe jos, pe salteluta si activitati (si nu numai), el fiind deja interesat de mersul in 4 labe. De altfel, i-a luat exact o saptamana de cand a reusit sa se tina in 4 labe pana a mers foarte bine in aceleasi 4 labe. Iar apoi a renuntat sa mai exerseze, s-a ridicat direct in picioare :)). Tin minte ca se tinea si cu dintii de marginea canapelei si se tragea in sus.. in picioare, de acolo se vedea lumea cel mai bine! si un zambet triumfator i se latea pe toata fata :).
Acum sta bine in picioare, a invatat sa se si lase usor in fund / pe burta (evident, dupa numeroase cazaturi si incercari), sta si in fund si pe genunchi de cateva zile. Si colac peste pupaza azi l-am vazut in doua randuri ca a luat mana de pe obiectul de sprijin, ca sa stea in picioare singur, nesustinut.. Si nu are nici 7 luni implinite, dar il asteapta o lume intreaga de descoperit, pentru ce sa stea :).
In acelasi sens al saltului in evolutia personala de ieri am luat in serios si diversificarea. Am cam lalait-o pana acum, ba cu cereale, ba un fructe, dar gata, pruncului ii este foame si i-am bagat direct 4 mese diversificate pe zi! Si culmea, mananca foarte bine, cu o pofta extraordinara, fara sa refuze nimic din ce ii dau. Iar bonus, maaare bonus, doarme mult mult mai bine, si mult mai linistit. Iar eu de alaltaieri pana azi m-am transformat dintr-o never sleeping mom intr-o happy mom, cu timp de scris si pe blog (manichiura o fac dupa ce termin postul asta, daca mai e timp :D).
Alex e in plina etapa a lui NU. Pe toate vocile, pe toate intonatiile, la orice ora din zi sau din noapte, in toate situatiile si chiar si in locul lui DA. Cand isi da seama ca de fapt vrea sa spuna Da, se corecteaza dupa o secunda si spune BA DA. Spune mama si tatu, pa e apa, pape e papa, pacu e copacul/capacul/parcul dupa caz, bu e bunica/bunicul, su e sus, maaa e maredude e du-te/da-te la o parte.
Stie cum face cainele, pisica, vaca si oaia. Gesticuleaza in timp ce ii cantam, in functie de versurile cantecului. De altfel, prima lui propozitie a si fost "tata taie" spus "ta taie" din versul Tata taie la rindea/Iar eu bat din palme asa!
In vacanta la Buciumeni l-a invatat pe AU, si il foloseste, big time! Orice lovitura, orice atingere mai serioasa este au. Loviturile mai puternice sunt Bum! spus cu emfaza si repetat, plus aratat locul unde s-a produs bum!
Ii place foarte mult sa se joace pe tableta. Are cateva jocuri foarte interesante, cu puzzle si cu diverse forme/culori, cu animale, de desenat, de cantat. Toate ii plac si ar sta ore in sir sa se joace la Muu (asta e denumirea tabletei, dupa jocul de puzzle cu vacuta). Incerc sa-l temperez si sa-i limitez accesul la tableta, dar se lasa cu plansete si vaiete, evident.
Cam asa se prezinta copiii. Eu ma prezint mai linistita, am depasit furtuna cea mare (sper sa nici nu mai am alta la fel de urata prea curand, prea a fost devastatoare) si incerc sa-mi clarific planurile de viitor. Imi doresc si sa lucrez si sa am bani suficienti, dar si sa am timp pentu mine, pentru copii si pentru sotul meu. Trebuie sa imi clarific pe ce cale trebuie sa merg ca sa ma apropii cat mai mult de echilibrul intre cele de mai sus. Pentru ca imi dau seama ca si frumoasa si devreme acasa nu se poate. Sau, ma rog, nu se poate la mine, caci dupa cum ma vad nu prea sunt vreo superfemeie, ba mai degraba una care reuseste destul de putine, care nu e nici foarte organizata, nici foarte perseverenta, nici foarte curajoasa.. ce sa mai, nu stiu daca printre calitatile mele as putea gasi vreaun "foarte... ceva".. Poate doar printre defecte, dar astea sunt lucruri pe care nu le discut :D poate daca ma fac ca nu exista, chiar asa o sa fie :)).
Gata pentru azi, ia sa vad ce-i cu unghiile astea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu