locuinta mea de vara

e la tara.
nu ma plang, e racoare si  e placut. afara, cand nu ploua. inauntru e mereu rece si umezeala, ceea ce imi da dureri de cap.
saptamana asta (de vinerea trecuta suntem aici, deci deja de 9 zile) a plouat cam 40% din timp. si ghici daca mi-a intrat frigul si umezeala in oase.
si mai ghici daca s-au plictisit copiii. daca s-au certat, daca au tipat, daca s-au muscat si lovit.

dar, in Bucuresti e cald rau si bona e in concediu..

exista oameni

care la un anumit moment dat, fie chiar cand ii cunosti, fie pe parcurs, iti fac o anumita impresie. Care ti se intiparesc pe retina si circumvolutiuni cu un anume element caracteristic sau cu un anumit gest, intamplare etc. De care nu mai poti scapa, oricat timp ar trece, oricat s-ar cizela sau ar creste omul respectiv. Nu se mai duce si pace.
Asa e la mine cu T. L-am cunoscut prin 2005 si n-am avut prea mari tangente, doar conjuncturale si de grup. Din aceleasi motive suntem acum conectati prin FB. Cum il tin eu minte pe omul asta? Batzaindu-se de pe un picior pe altul, un fel de tzopaiala a proasta. Care este cea mai puternica amintire despre el? Cum am dormit mai multi intr-o noapte la cineva acasa si astuia ii putzeau picioarele. Bai, dar ii putzeau infiorator, in viata mea nu am intalnit asa ceva. De obicei nasul se acomodeaza cu mirosul si nu-l mai percepe. Ei, la asta, nici vorba, pana dimineata n-am inchis un ochi de putoare. Iar a doua zi spre seara cand a venit mama gazdei acasa, a vrut sa arunce canapeaua. In continuare putzea..

Deci asta am eu in minte despre omul asta. Iar de atunci, orice ar face, orice ar scrie, oricat de misto si interesant, sta sub semnul batzaielii si putorii. Si mi se taie instantaneu.

lucrurile se misca incet

spre deloc, de fapt.
De doua saptamani nu a amai aparut niciun proiect. Si asta imi creaza o stare de discomfort. Am nevoie de proiecte, si de bani, dar si de proiecte. Ca sa am ceva de lucru, un scop, in afara de cel maret si frumos al crescutului copiiilor.

Saptamana trecuta a fost la mare, in camping la Marina Surf. Foarte frumos, 3 zile. Pana Alex mi-a facut o enterocolita. Zbang! Voma in jet luni seara! Panica in tunel, evident. Never ever n-a mai facut asa.. Eh, o fi mancat ceva, o fi baut laptele prea reprede, o fi fost soarele.. Apoi, la doua zile, a picat si Vlad. Apoi Andrei si la scurt timp si eu. Urat, foarte urat, in viata mea nu am vomat in jet... Bleah!!
Asa ca ultimele 2 zile de vacanta ni le-am petrecut exclusiv in camera, bolind si jurand ca nu vom mai pleca cu copiii in concediu. Caci numai vacanta si relaxare nu a fost.. Imi zicea o mamica d'asta "I do it all" cum ca trebuie sa revad unde am gresit si sa nu trag atat de repede concluzia ca e naspa cu copiii in concediu. Ha! Sa mori tu! Really?! Cred ca am gresit cand am permis ca Alex sa ia virusul de enterocolita. Dada, acolo am gresit, trebuia sa ma opun :)).
Anyway, primele 3 zile au fost foarte misto, nu linistite, pentru ca tzancii mei sunt explozii de energie si personalitate, dar foarte frumoase. Cu multa bucurie si multa voie buna. Macar 3 zile. E ok.

Acum suntem la Buciumeni, fara Andrei, dar cu racoare. Si doi bunici care se ocupa de copii. Ceea ce iar e foarte bine, atat pentru copii, cat si pentru mine. Acum era momentul sa am mult de lucru, fir-ar!

Alex vorbeste foarte bine. Si din ce in ce mai mult. Toata ziua repeta ce aude, nu intotdeauna perfect, dar se perfectioneaza rapid. Merge foarte bine pe bicicleta fara pedale, ii place sa aculte povesti, ii place foarte mult sa se joace cu lego (asta e revelatia ultimei luni), stie litere, peste 10 litere, numara singur pana la 5, dar stie succesiuni de cifre si de la 6 in sus. Zilele astea a plouat si dintr-o data a inceput sa cante "babele..oua" de la ploua, ploua, babele se oua :)).
Imi aduce melci si canta mec, mec
Isi defineste teritoriul si lucrurile lui, a meu, a lui Alex, pleaca, patze (lasa-ma-n pace!), iar de ieri am inceput sa-l aud pe "nu viau". Creste :).

Vlad merge foarte bine, spune si el mai multe cuvinte, repeta si mai multe, dar asa, ca prin ceata. Este ca un pui de maimuta. Cum se catzara pe mine, cum sta lipit de mine si cum imita absolut orice. Prinde extrem de repede, trebuie sa vada o miscare de cel mult 2 ori si o repeta si el. Este in continuare foarte atasat de mine si de sanul meu. Asta vine mai ales pe fondul bolii cand a stat o zi intreaga la san. Asta a fost singura lui alinare.
Ii place la san, il cauta, se mufeaza singur, se joaca cu sfarcul, e foarte dulce si jucaus. Experimentez cu el placerile alaptatului si dupa varsta de 1 an si a deliciilor care vin la pachet cu asta :).
Si el creste si imi aduc aminte ca anul trecut pe vremea asta, sau similar, am fost tot aici, in aceeasi camera, acelasi pat. Dar nu reusesc deloc sa-mi aduc aminte fata lui, marimea lui.. Imi amintesc doar ca avea colici infioratoare si ca urla foarte mult. Eram obosita, eram tracasata, eram concentrata, eram grasa, oare? Ce faceam? Ce gandeam acum 1 an?

una dintre posibilele mele vieti

contiuna undeva in jurul varstei de 50, poate 55 de ani, cu achizitionarea unei case in Orsova, in zona de nord a orasului, macar cu o fereastra inspre Dunare si cu o gradina. Nici prea mica, nici prea mare.
gradina este esentiala pentru trandafiri. multi trandafiri, galbeni si roz, cu flori mari si grele, si extrem de parfumati. trandafiri carora le strangi petalele si faci suc din ele, atat de parfumati si de innebunitor de aromati sunt.
viata linistita, cu vin si tigara seara pe veranda sau in balansoar in gradina. cu traduceri din cand in cand, ca sa nu uit ca am si creier si ca sa mai fac si niste bani (intotdeauna m-a stimulat partea cu banii). copiii nu or sa ma viziteze foarte des, vor fi ocupati cu vietile lor de tineri, dar vorbim la telefon sau pe skype.
de la atata liniste poate chiar o sa-mi creasca si un simt al umorului, asa ca un apendice binevenit

Ce am facut in wkd?

Simplu, febra laptelui!!
Desi il alaptez pe Vlad de peste 10 luni, desi cu Alex nu am avut niciodata vreo problema de genul asta, ei bine, acum este a doua oara cand mi se intampla.
Prima data s-a intamplat in august anul trecut, cand Vlad avea 2 luni. Iar acum din nou..
Si este groaznic, cred ca este unul dintre cele mai urate lucruri pe care le poate pati o mama care inca alapteaza (in directa legatura cu alaptatul, ca sa ne intelegem). Frisoane groaznice, dureri in tot corpul, arigulatii fragile si dureroase.. oribil. Desi afara erau 30 de grade eu stateam cu jacheta de polar pe mine, sub plapuma, clantanind din dinti. Am luat aspirina, dar isi facea efectul fix 3 ore, apoi frisoanele reapareau.
Am luat 3 aspirine in total. Si un paracetamol, sambata seara inainte de culcare. Nici nu stiu daca asta e tratamentul potrivit, daca nu era indicat sa trec direct pe antibitotice. Trebuie sa-mi consult medicul. Pentru ca febra nu mai fac, dar sanul drept inca ma mai doare si ma simt in continuare slabita.

Pe Vlad l-am alaptat in continuare, din ambii sani, fara nici un fel de rezerve.

Trebuie sa renunt la planul meu de a face un loc de joaca pentru copii. Am plans ieri toata ziua si m-am consumat atat de mult. Mi se pare sa sunt singura care trage sa faca ceva. Iar restul din familie, pe langa faptul ca nu fac nimic, imi pun si bete in roate. Dar nu sunt eu proasta sa investesc atat de mult, si financiar si emotional, pentru ca apoi sa vina cineva si cu un cuvant sa-mi spuna stop, nu vreau sa faci asta, nu vreau sa faci poarta aici, nu vreau sa deschidem publicului.. abia ce am vazut gardul facut!! Nimeni nu pare sa gandeasca in perspectiva, ca sa vada ca singura solutie este tocmai valorificarea terenului, prezenta activa acolo.. Sunt trista, foarte trista. Si inca o data dezamagita sa trag singura la un jug facut pentru doi. sau pentru o familie mare si implicata in proiecte comune. Poate ca totusi locul meu nu e aici.

ia cafeaua, ia si tableta

si hai repede sa consemnam ce am mai facut zilele astea. Vorbesc eu cu mine, ca sa se inteleaga..
Luni (de ziua Pamantului, dar fara sa stiu, evident), am pus gazonul in spate. Manu propria, am zis ca nu mai stau sa cumpar/inchiriez/platesc un utilaj din acela cu tambur care face totul deodata. Nu pot spune ca nu m-ar fi ajutat, ba dimpotriva, ar fi fost foarte util, dar era tardiv, deja ma apucasem. Asa ca eu aruncam semintele de gazon, iar nea caisa (Vasile, de fapt), venea in urma mea cu grebla. Inutil sa spun, dar trebuie sa consemnez si aici, ca niciun om platit nu-ti va face treaba asa cum ai face-o tu. iar gradina mea, viitor loc de joaca, este plina de buruieni bagate sub brazda (care vor rasari foarte vioaie cat de curand), plus bolovani de pamant si pietre. Asa ca apuca-te, Cristiano, si ia totul la mana, pe gratis, dupa ce l-ai platit pe nea caisa! Ma bucur foarte.
Ieri, marti, am plantat rosiile si ardeii, le-am udat, arata bine. Aseara aveam cativa ardei pleostiti, dar in dimineata asta erau toti vioi. Foarte bine. Macar sa nu vina ganganiile sub-pamantene sa mi-i manance! Oare daca le-am plantat de Sf. Gheorghe, o sa considere ca e de datoria lui sa mi le protejeze sau, dimpotriva, o sa le reteze capetele ca la balaur?
Mai in gluma, mai in serios, am emotii foarte mari cu gazonul. Il ud macar o data pe zi, poate azi reusesc sa-l ud de doua ori. Imi fac planuri unde o sa amplasez pavilionul, daca nu cumva ar fi bine sa iau doua pavilioane, de unde sa cumpar jucariile, si cine si cum sa ma ajute cu cele pe care nu le pot cumpara (sau sunt prea scumpe pentru mine acum). Cu poarta si cu toaleta trebuie sa rezolv neaparat, fara ele nici nu se pune problema sa il deschis si vizitatorilor.

Imi schimb viata. Primavara asta a venit cu o decizie pe care o tot framant de multe luni, de fapt, inca din toamna.. Nu vreau sa-l dau pe Alex la gradinita, e prea mic ca sa-l institutionalizez de pe acum. Nici eu nu vreau sa ma intorc la birou, sa fiu avocat si sa rezolv problemele altora, sa stau drepti (a se citi capra) cand spun altii si sa fiu nevoita sa renunt la timpul cu copiii mei in favoarea unei probleme urgente care trebuie rezolvata atunci pe loc. Mi-e mila si de mine si de viata mea singulara ca sa ma torturez asa.
Asa ca am luat o decizie cu care imi doresc nespus sa continuu si sa-mi pot castiga si existenta. Vreau sa functioneze si chiar sunt hotarata sa si fac tot ce trebuie ca sa o si duc la indeplinire. Mai ramane ca stelele sa fie de partea mea.
Vreau sa pun pe picioare acest loc de joaca, in aer liber, cu jucarii pentru copii, cu mese si umbra pentru parinti/bunici/persoane de ingrijire.
Si vreau sa traduc. Legal & business, in principal, ca doar asta am invatat si asta am si facut part-time in ultimii ani. Doar ca acum as vrea sa o fac full-time si sa o transform intr-o sursa constanta de venit.

Gata, am spus-o si am si scris-o. Acum nu mai e doar un gand al meu, e o hotarare si, desi ma feresc de lucruri si sentinte definitive, as vrea ca de data asta asa sa fie.

mi-am inceput ziua in forta

cu un aspirat rapid chiar inainte sa-mi beau cafeaua. Era imposibil sa mai stau asa, sunt mii miliarde de firimituri si de fire de par! Asa ca 10 minute de dat cu aspiratorul si mi-am linistit neuronul agitat. Si am baut cafeaua.. Si m-am gandit la ce vreau sa fac azi. Pentru ca de trebuit, trebue sa fac multe, doar sa le gasesc o ordine.
Asa ca:
- am culcat copilul mic in timp ce Vichi l-a hranit pe Alex;
- am iesit cu Alex in curte sa plantam si restul de seminte/boabe. Am facut randuri si am plantat ridichi, dovleac placintar, mazare si fasole verde. Si flori de la mama lui Vichi :). Eu faceam gaurile, iar Alex punea boabele inauntru. Priceless :). A! Si am constatat cu mandrie ca mi-au iesit primele fire de ceapa! Bravo, ceva bun tot am facut la inceputul asta de aprilie;
- am urcat si am bagat la cuptor sufleul de conopida. Bun bun a iesit, au mancat si copiii cu placere.
- l-am adormit pe Vlad;
- mi-am pus in ordine documentele si am aplicat la cateva agentii pentru proiectul cu UE ( Curtea de Justitie, de fapt). Macar de ar iesi ceva din povestea asta!
- apoi dup-amiaza si-a urmat cursul firesc cu mancat, iesit afara (pentru ca la 5:30 inca este cald si placut, chiar daca azi a batut si vantul), urcat, spalat maini, schimbat, jucat, desene animate, baie, lapte, somn.

Imi place asa si nu-mi doresc catusi de putin sa ma intorc la serviciu. Viata asta mi se potriveste de 1000 de ori mai bine. Si sunt fericita cu haosul asta si cu starea de "permanent in priza".
Nu-mi doresc deloc iar 8-10 ore / zi de stat la un birou, in fata unui calculator, rezolvand problemele altora. Nicio satisfactie, nimic la sfarsitul zilei.
Mai ramane sa gasesc si sursa de bani care sa-mi permita sa scap de cele 8-10 ore / zi de stat la birou.