locuinta mea de vara

e la tara.
nu ma plang, e racoare si  e placut. afara, cand nu ploua. inauntru e mereu rece si umezeala, ceea ce imi da dureri de cap.
saptamana asta (de vinerea trecuta suntem aici, deci deja de 9 zile) a plouat cam 40% din timp. si ghici daca mi-a intrat frigul si umezeala in oase.
si mai ghici daca s-au plictisit copiii. daca s-au certat, daca au tipat, daca s-au muscat si lovit.

dar, in Bucuresti e cald rau si bona e in concediu..

exista oameni

care la un anumit moment dat, fie chiar cand ii cunosti, fie pe parcurs, iti fac o anumita impresie. Care ti se intiparesc pe retina si circumvolutiuni cu un anume element caracteristic sau cu un anumit gest, intamplare etc. De care nu mai poti scapa, oricat timp ar trece, oricat s-ar cizela sau ar creste omul respectiv. Nu se mai duce si pace.
Asa e la mine cu T. L-am cunoscut prin 2005 si n-am avut prea mari tangente, doar conjuncturale si de grup. Din aceleasi motive suntem acum conectati prin FB. Cum il tin eu minte pe omul asta? Batzaindu-se de pe un picior pe altul, un fel de tzopaiala a proasta. Care este cea mai puternica amintire despre el? Cum am dormit mai multi intr-o noapte la cineva acasa si astuia ii putzeau picioarele. Bai, dar ii putzeau infiorator, in viata mea nu am intalnit asa ceva. De obicei nasul se acomodeaza cu mirosul si nu-l mai percepe. Ei, la asta, nici vorba, pana dimineata n-am inchis un ochi de putoare. Iar a doua zi spre seara cand a venit mama gazdei acasa, a vrut sa arunce canapeaua. In continuare putzea..

Deci asta am eu in minte despre omul asta. Iar de atunci, orice ar face, orice ar scrie, oricat de misto si interesant, sta sub semnul batzaielii si putorii. Si mi se taie instantaneu.

lucrurile se misca incet

spre deloc, de fapt.
De doua saptamani nu a amai aparut niciun proiect. Si asta imi creaza o stare de discomfort. Am nevoie de proiecte, si de bani, dar si de proiecte. Ca sa am ceva de lucru, un scop, in afara de cel maret si frumos al crescutului copiiilor.

Saptamana trecuta a fost la mare, in camping la Marina Surf. Foarte frumos, 3 zile. Pana Alex mi-a facut o enterocolita. Zbang! Voma in jet luni seara! Panica in tunel, evident. Never ever n-a mai facut asa.. Eh, o fi mancat ceva, o fi baut laptele prea reprede, o fi fost soarele.. Apoi, la doua zile, a picat si Vlad. Apoi Andrei si la scurt timp si eu. Urat, foarte urat, in viata mea nu am vomat in jet... Bleah!!
Asa ca ultimele 2 zile de vacanta ni le-am petrecut exclusiv in camera, bolind si jurand ca nu vom mai pleca cu copiii in concediu. Caci numai vacanta si relaxare nu a fost.. Imi zicea o mamica d'asta "I do it all" cum ca trebuie sa revad unde am gresit si sa nu trag atat de repede concluzia ca e naspa cu copiii in concediu. Ha! Sa mori tu! Really?! Cred ca am gresit cand am permis ca Alex sa ia virusul de enterocolita. Dada, acolo am gresit, trebuia sa ma opun :)).
Anyway, primele 3 zile au fost foarte misto, nu linistite, pentru ca tzancii mei sunt explozii de energie si personalitate, dar foarte frumoase. Cu multa bucurie si multa voie buna. Macar 3 zile. E ok.

Acum suntem la Buciumeni, fara Andrei, dar cu racoare. Si doi bunici care se ocupa de copii. Ceea ce iar e foarte bine, atat pentru copii, cat si pentru mine. Acum era momentul sa am mult de lucru, fir-ar!

Alex vorbeste foarte bine. Si din ce in ce mai mult. Toata ziua repeta ce aude, nu intotdeauna perfect, dar se perfectioneaza rapid. Merge foarte bine pe bicicleta fara pedale, ii place sa aculte povesti, ii place foarte mult sa se joace cu lego (asta e revelatia ultimei luni), stie litere, peste 10 litere, numara singur pana la 5, dar stie succesiuni de cifre si de la 6 in sus. Zilele astea a plouat si dintr-o data a inceput sa cante "babele..oua" de la ploua, ploua, babele se oua :)).
Imi aduce melci si canta mec, mec
Isi defineste teritoriul si lucrurile lui, a meu, a lui Alex, pleaca, patze (lasa-ma-n pace!), iar de ieri am inceput sa-l aud pe "nu viau". Creste :).

Vlad merge foarte bine, spune si el mai multe cuvinte, repeta si mai multe, dar asa, ca prin ceata. Este ca un pui de maimuta. Cum se catzara pe mine, cum sta lipit de mine si cum imita absolut orice. Prinde extrem de repede, trebuie sa vada o miscare de cel mult 2 ori si o repeta si el. Este in continuare foarte atasat de mine si de sanul meu. Asta vine mai ales pe fondul bolii cand a stat o zi intreaga la san. Asta a fost singura lui alinare.
Ii place la san, il cauta, se mufeaza singur, se joaca cu sfarcul, e foarte dulce si jucaus. Experimentez cu el placerile alaptatului si dupa varsta de 1 an si a deliciilor care vin la pachet cu asta :).
Si el creste si imi aduc aminte ca anul trecut pe vremea asta, sau similar, am fost tot aici, in aceeasi camera, acelasi pat. Dar nu reusesc deloc sa-mi aduc aminte fata lui, marimea lui.. Imi amintesc doar ca avea colici infioratoare si ca urla foarte mult. Eram obosita, eram tracasata, eram concentrata, eram grasa, oare? Ce faceam? Ce gandeam acum 1 an?