Ce s-a mai intamplat din ianuarie pana acum? In ordine au cam fost urmatoarele: bebelusul Alex a facut primii pasi singur (pe la inceputul lui februarie, asadar, la 10 luni si cateva zile, yeeee, bravo, mama), bebelusul Alex si-a tot perfectionat mersul timp de 2 luni, asa ca la 1 an merge deja foarte bine, acum exerseaza alergatul (cam grabit, berbecutzul asta).
A venit si primavara, iar pe 1 aprilie a facut 1 an. Cand a trecut? si de ce asa de repede?! sa mai stea timpul asta un pic pe loc, sa mai stau si eu in starea asta de minunare si de fericire continua.
Ma rog, timpul nu ma prea asculta, bebelusul s-a transformat in baietel, iar eu trebuie sa incep pregatirile (mentale si nu numai) pentru urmatorul bebelus. Pentru ca ma simt complet descoperita.. habar nu am cum o sa-l integrez pe cel mic in viata noastra, ma tot gandesc la el si astept o iluminare divina (?) care nu mai vine. Si daca totul a venit foarte natural la Alexandru, sau cel putin asa a parut, acum inca nu pare nimic cursiv, nimic nu e asezat pe fagasul lui.
La naiba, nici macar nu stim cum o sa-l cheme, despre ce mai discutam?!
Gravida se simte bine, nu mai are dureri de spate, intrucat baietelul merge pe propriile picioare si rar il mai tin in brate mai mult de 2-3 minute. Alte dureri nu are. Stare de spirit are. Cand buna, cand rea, cand tuna si urla, cand e vesela si linistita. Nimic nefiresc in toate astea, de fapt, daca stau sa ma gandesc, de cand tot sunt gravida / alaptatoare, starile mele de spirit au fost mult mai bune (per total).
Sotul meu se simte neglijat. Sunt de acord, imi recunosc partea mea. Care vine din oboseala si din pasiune pentru bebelus. Evident ca nimic nu e intentionat, dar uite ca am ajuns sa-l las pe ultimul plan, iar el simte asta. Naspa, naspa, sper sa nu o ia prea tare pe campii pana imi revin. E un sot bun, cu accese de sot rau (stiti, ala care inca se mai agata de viata de dinainte de copil), si desi stiu ca ar trebui sa fac un efort, parca am o pacla pe creier si nu numai care nu ma lasa sa fac nimic. Atentie, atentie!! totul in comportamentul lui imi spune ca are nevoie de atentie.. dammit, iar eu nu sunt in stare nici macar o pedichiura sa-mi execut (pe asta o aman de vreo 3 saptamani), o masca pe fata, un tuns - coafat si alte asemenea, ca sa nu ma mai simt cea mai sluta balena de pe fata pamantului; as vrea sa ma gandesc la el, sa fiu dulce si spirituala si sa stam la o bere si o tzigara (dada, imi lipseste activitatea asta), dar zilele trec si mie nu-mi iese.
Sarbatorile astea au fost acceptabile (nu ca de Craciun cand a dormit in masina; altadata imi amintesc si povestesc si despre asta), poate unde a venit si primavara si totul e verde si vesel.
Cheers,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu