sa alaptez din nou..

e ciudat cand ma gandesc ca o sa alaptez din nou..  de parca o data cu Alexandru, m-am intarcat si pe mine :) am uitat senzatia efectiva de alaptat

Sunt un fan al alaptarii, e simplu, la indemana si te ajuta sa slabesti, asadar, ce-ti poti dori mai mult ca proaspata lauza in permanenta obosita? Ei, stiu, ti-ai dori multe, dar e bine sa te multumesti cu ce ti se ofera, iar alaptarea este unul dintre lucrurile care ti se ofera, gratis. Ba chiar si cu bonusuri.
Daca si treci usor peste perioada de inceput (aia cu dureri / canale infundate / febra laptelui / ragade), esti o norocoasa si chiar nu vad de ce te-ai opri prea curand din alaptat.

Pe Alex l-am alaptat pana la 9 luni, in conditiile in care eram deja gravida in 5 luni in momentul cand ne-am oprit. Si a mers brici, si l-as fi alaptat in continuare, dar corpul meu a zis stop, e timpul sa ne gandim la cel de-al doilea, asa ca lactatia a scazut treptat, iar apoi s-a oprit. Ultima data l-am alaptat pe 5 ianuarie, tocmai venisem de la birou, cu sanii plini pana la refuz. L-am mufat, i-a ras pe amandoi si asta a fost tot. Din acel moment sanii nu s-au mai umplut, iar el a ramas cu biberoul de lapte praf.

si iarasi, inca o intrebare, oare va dori sa suga si el cand o sa-l vada pe cel mic? daca cere, cu siguranta o sa-i dau, dar, doar asa, ma intrebam, de pe acum, simpla curiozitate de viitoare mama de doi

il simt cum mi se zbenguie in burta si il gadil sau mangai usor pe spate (sau pe fundulet..) si il alint. Dar mai ales ma bucur de perioada asta cat il mai am in burta, cine stie, poate chiar el o sa fie ultimul pe care o sa-l port asa, poate ca un al treilea copil n-o sa mai existe.

si ma gandesc cu drag la ei cand or sa doarma impreuna si cand or sa se joace impreuna, cand cel mic o sa incerce sa tina pasul cu cel mare si n-o sa reuseasca, si cum o sa-l privesca cu admiratie si cu dorinta, si la multe alte delicii d'astea care nu au cum sa nu te induioseze.

marea criza

care vine parca de niciunde, desi stii clar ca sunt lucruri si apasari nespuse si acumulate, si te lasa fara niciun fel de dorinta de nimic. nici de impacare, nici de continuare, nici de nimic. stai si te uiti in sufletul tau, care dintr-o data e foarte gol si la viata ta, care, in afara de copil, este foarte goala si te intrebi cine dracu' esti, dar asta de langa tine cine dracu' este?

si mai rau e ca daca as putea da timpul inapoi nici macar nu stiu ce ar trebui sa fac diferit. sa nu ma casatoresc cu el? sa nu ma casatoresc din dragoste? sa nu fac copil? sa nu raman gravida si a doua oara? cam ce anume n-ar trebui sa mai fac ca sa nu mai ajung aici? pauza.. n-am raspuns

postare de a doua zi de Paste

Pentru ca ba nu am timp, ba am, dar mi-e lene, abia azi mai scriu. Rusine, rusine, am zis ca de data asta ma tin de scrisul pe blog si uite ca iar sunt neserioasa.

Ce s-a mai intamplat din ianuarie pana acum? In ordine au cam fost urmatoarele: bebelusul Alex a facut primii pasi singur (pe la inceputul lui februarie, asadar, la 10 luni si cateva zile, yeeee, bravo, mama), bebelusul Alex si-a tot perfectionat mersul timp de 2 luni, asa ca la 1 an merge deja foarte bine, acum exerseaza alergatul (cam grabit, berbecutzul asta).

A venit si primavara, iar pe 1 aprilie a facut 1 an. Cand a trecut? si de ce asa de repede?! sa mai stea timpul asta un pic pe loc, sa mai stau si eu in starea asta de minunare si de fericire continua.

Ma rog, timpul nu ma prea asculta, bebelusul s-a transformat in baietel, iar eu trebuie sa incep pregatirile (mentale si nu numai) pentru urmatorul bebelus. Pentru ca ma simt complet descoperita.. habar nu am cum o sa-l integrez pe cel mic in viata noastra, ma tot gandesc la el si astept o iluminare divina (?) care nu mai vine. Si daca totul a venit foarte natural la Alexandru, sau cel putin asa a parut, acum inca nu pare nimic cursiv, nimic nu e asezat pe fagasul lui.

La naiba, nici macar nu stim cum o sa-l cheme, despre ce mai discutam?!

Gravida se simte bine, nu mai are dureri de spate, intrucat baietelul merge pe propriile picioare si rar il mai tin in brate mai mult de 2-3 minute. Alte dureri nu are. Stare de spirit are. Cand buna, cand rea, cand tuna si urla, cand e vesela si linistita. Nimic nefiresc in toate astea, de fapt, daca stau sa ma gandesc, de cand tot sunt gravida / alaptatoare, starile mele de spirit au fost mult mai bune (per total).

Sotul meu se simte neglijat. Sunt de acord, imi recunosc partea mea. Care vine din oboseala si din pasiune pentru bebelus. Evident ca nimic nu e intentionat, dar uite ca am ajuns sa-l las pe ultimul plan, iar el simte asta. Naspa, naspa, sper sa nu o ia prea tare pe campii pana imi revin. E un sot bun, cu accese de sot rau (stiti, ala care inca se mai agata de viata de dinainte de copil), si desi stiu ca ar trebui sa fac un efort, parca am o pacla pe creier si nu numai care nu ma lasa sa fac nimic. Atentie, atentie!! totul in comportamentul lui imi spune ca are nevoie de atentie.. dammit, iar eu nu sunt in stare nici macar o pedichiura sa-mi execut (pe asta o aman de vreo 3 saptamani), o masca pe fata, un tuns - coafat si alte asemenea, ca sa nu ma mai simt cea mai sluta balena de pe fata pamantului; as vrea sa ma gandesc la el, sa fiu dulce si spirituala si sa stam la o bere si o tzigara (dada, imi lipseste activitatea asta), dar zilele trec si mie nu-mi iese.

Sarbatorile astea au fost acceptabile (nu ca de Craciun cand a dormit in masina; altadata imi amintesc si povestesc si despre asta), poate unde a venit si primavara si totul e verde si vesel.

Cheers,